Fotbal

Mihai Ianovschi, director tehnic la CSM Slatina

Pe lângă întârirea lotului de jucători, oficialii grupării slătinene aduc un om de fotbal cu mare experienţă şi la nivelul staff-ului tehnic. Astfel, director tehnic al nou-promovatei în Liga a III-a, CSM Slatina, va fi Mihai Ianovschi. Bobi Verdeş va continua ca antrenor principal.

CSM Slatina îşi întăreşte, în această perioadă, şi staff-ul tehnic. Astfel, Mihai Ianovschi este noul director tehnic al nou-promovatei în Liga a III-a. Acesta a fost în ultimul timp antrenor secund al lotului naţional Under 18, dar şi lector în cadrul Şcolii Federale de Antrenori. Mihai Ianovschi a mai antrenat, în trecut, FC Rapid şi CS Mioveni, având astfel experienţa ligilor superioare.

Antrenorul grupării slătinene, Bobi Verdeş, îşi continuă mandatul pe banca tehnică a echipei CSM Slatina din postura de antrenor principal. Acesta va fi ajutat în continuare de Mircea Voicu şi Vasile Sin, ultimul antrenor cu portarii.

Mihai Ianovschi va coordona astfel activitatea staff-ului tehnic al primei echipe, dar şi activitatea tehnicienilor din cadrul Centrului de Copii şi Juniori.

Sari la conținut